Sesiune științifică 2025
Dragi colegi,
Avem deosebita plăcere să vă anunțăm că vineri 3 și sâmbătă 4 octombrie 2025 Departamentul de Filologie Rusă și Slavă al Universității din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, sub egida Asociației Slaviștilor din România, va organiza Simpozionul internațional Slavistica românească și dialogul culturilor, ediția a XIII-a. Prima zi va fi cu prezență fizică la sediul facultății noastre, a doua zi și online. Vă așteptăm la București joi 2 octombrie.
Sugerăm următoarele teme de dezbatere, sunt însă binevenite și alte propuneri de cercetare:
studiul limbilor și culturilor slave în Europa și în lume
perspective și provocări în lingvistică
noi metode și abordări ale fenomenelor literare
mentalități
structuri imagologice
traducerea și comunicarea interculturală
predarea limbilor străine în era digitală
Un mileniu de statalitate poloneză: tradiție, identitate și memorie culturală
Aniversări rotunde și mai puțin rotunde
Limbile conferinței sunt: română, toate limbile slave, engleză și franceză.
Prin prezenta vă invităm să participați la acest important eveniment științific și cultural al comunității noastre academice. Taxa de participare este de 15 euro/ 70 ron Taxa de participare este de 15 euro/ 70 ron pentru participanții care nu sunt membri ai Asociației Slaviștilor din România, taxă care acoperă o parte a cheltuielilor de organizare.
În măsura posibilităților, se va asigura cazare gratuită la casa de oaspeți Gaudeamus a Universității din București. Acest detaliu va fi comunicat participanților în timp util.
Pentru a vă înscrie, vă rugăm să completați (în limba română sau în limba engleză) modelul de aplicație atașat acestei invitații și să-l trimiteți până cel târziu la data 30 iunie a.c. pe adresa: antoaneta.olteanu@lls.unibuc.ro.
În numele Comitetului de organizare
Prof. dr. Axinia Crasovschi
Directorul Departamentului de Filologie Rusă și Slavă
Prof. dr.habil. Antoaneta Olteanu
Președintele Asociației Slaviștilor din România
Invitație sesiune
Formular de înscriere
Programul conferinței